Un fragment din Jurnalul meu.

Jurnalul meu intim, nu cel de pe net.
Despre copilarie, viata, prieteni & so on.

Viata... Nici macar nu simt ca traiesc.
In ultimul timp, am avut foarte putine zile cand am ras din tot sufletul. In ultimile 4 zile nici nu mai zic. Nu cred ca o sa mai am chef sa rad o bucata buna de timp. Daca nu ar fi fost colegii/ prietenii de la scoala cred ca as fi ajuns depresiva, sincer vorbesc. Daca nu m-ar mai fi inveselit ei, chiar ca n-as mai fi avut chef de nimic si as fi plans toata ziua.
Ma gandeam la copilarie zilele trecute.. a fost asa frumoasa. Si peste cateva luni fac 18 ani. Inca ma consider copil si ma voi considera si dupa majorat, chiar nu-mi pasa de ce zic ceilalti. Ca nu sunt matura la varsta mea, ca tre' sa incep sa actionez ca un om matur.. maturizati-va frate voi inainte de vreme si fiti voi destepti. Am toata viata inainte sa ma comport ca un om matur. Nu zic ca in fata unei probleme ma comport ca un copil, dar vreau in continuare sa ma simt copil, nu sa fiu deja adult. Cand e nevoie stiu ca actionez ca un om matur.
Inca imi sta gandul la leapsa, frunza si jocuri din astea de copii tampiti si retarzi, dar deja varsta nu-mi mai permite sa ma joc. Dar ma simteam asa bine cand eram mica si alta treaba nu aveam decat sa mananc, sa ma joc si sa dorm.
Ma uitam pe strada zilele astea si vedeam peste tot copii de 13, 14 ani care deja sunt maturi, fetele umbla cu baietii de pe la varsta asta. Nu zic sa nu umble, dar... dupa cum se laudau niste fete vara trecuta... Nu inteleg de ce se mai si lauda. Ce motiv de lauda, iti dai seama? Oricum, ei vor regreta mai tarziu ca si-au pierdut copilaria, pentru ca asa ceva nu se mai poate recupera la 30 ani.
Eu inca tanjesc dupa ea si am doar 18 ani. A fost o perioada superba pe care n-o s-o uit niciodata. Si nici persoanele care au facut parte din ea.
Acum totul e asa diferit. Si am impresia ca totul s-a schimbat dintr-o data. Parca m-am trezit dintr-un somn lung la realitate.
Imi aminteam ca, atunci cand eram mica, imi doream enorm sa fiu mare. Voiam sa fiu si eu ca mama, tata si fratii mei, sa pot sa ies afara cand am chef, sa ma duc unde vreau si sa intru in casa la orice ora tarzie. Acum cand am ce imi doresc, degeaba. As vrea sa pot da timpul inapoi, desi stiu ca nu se mai poate.

O sa ma obisnuiesc eu. Cred ca toti oamenii au trecut prin perioada asta, stiu ca nu sunt singura.